Fiind obișnuit cu orașul și tot ce înseamnă el, de la drumuri scurte între principalele puncte de interes și casă, la magazine, unități medicale, școli și grădinițe în proximitate, îți vine greu să te gândești că ai putea să te acomodezi într-o zonă mai îndepărtată de centrul Bucureștiului. Totuși, chiar dacă drumurile în oraș sunt mai scurte, ele sunt deseori aglomerate și imposibil de traversat într-un timp optim.

În tot acest timp, în zonele din jurul Bucureștiului s-au dezvoltat numeroase cartiere private, frumoase și sigure, curate și moderne, ideale pentru o viață de familie liniștită. În plus, ele beneficiază de toate facilitățile enumerate mai sus, și chiar mai mult, fiind mai aproape de natură și oferind un aer mai curat, adică o viață mai echilibrată pentru tine și familia ta.

Nu ești convins că locul tău și al familiei tale se află într-o casă lângă București? Citește în continuare articolul nostru și spune-ne răspunsul tău la final, în secțiunea de comentarii.

Distanța este relativă – atunci când vine vorba de mutarea într-o casă situată la marginea Bucureștiului, cele mai multe persoane invocă distanța față de birou, față de școli, grădinițe, magazine și așa mai departe.

Ei bine, noi spunem că distanța e relativă și diferită pentru fiecare familie în parte. Poate că biroul tău se află în nordul capitalei, în centrele business sau poate zilele când lucrezi de acasă s-au înmulțit, așadar, din casa ta din Tunari vei ajunge mai repede la birou decât dintr-o locuință situată în partea opusă a orașului, sau chiar și în centrul acestuia. De asemenea, te bucuri în proximitate și de școli și grădinițe private sau publice, magazine, săli de sport și tot ce ai nevoie.

Bugetul este în favoarea ta – dacă ai început să ceri oferte în vederea achiziționării unei locuințe, atunci probabil deja știi că în prețul unui apartament situat în București, te poți bucura de o casă la marginea orașului, care îți oferă toate premisele unei vieți fericite: mai mult spațiu, o grădină proprie generoasă, mai puțină agitație și aglomerație, mai multă siguranță etc.

Te bucuri de mai mult spațiu – o casă înseamnă de cele mai multe ori mai mult spațiu, atât interior, cât și exterior. Mai ales acum, când restricțiile ne rețin mai mult în casă, și la muncă, dar și în timpul liber, este important să avem zone în care să putem desfășura toate aceste activități, fără a interveni sentimentul de monotonie sau de aglomerare.

O casă îți poate oferi spațiu suficient pentru a-ți amenaja un birou de lucru, îți oferă spațiu pentru un living relaxant, pentru camera proprie a copiilor, pentru dressing și chiar și pentru a te bucura de hobby-urile tale preferate.

Te conectezi mai ușor cu natura – grădina proprie are un cuvânt important de spus în acest sens, căci e locul în care te poți bucura de natură și de iarbă verde oricând dorești. Însă, mai mult decât atât, ansamblurile rezidențiale de lângă oraș sunt completate de natura care le înconjoară, de zonele verzi ideale pentru viața de familie, promenade sau curse cu bicicleta, aflate la doar câteva minute de locul numit acasă.

Profiți de liniște și de o comunitate frumoasă – cei care aleg să locuiască în astfel de case sunt familii asemănătoare cu a voastră, care conștientizează că o viață privată și sigură, e mult mai importantă decât un drum scurt până la magazin. Zonele de lângă București sunt mult mai aerisite, mai puțin aglomerate de mașini și mai liniștite.

În plus, o casă îți asigură toată intimitatea de care ai nevoie față de vecini și te introduce într-o comunitate tânără și de calitate, care împărtășește valori similare cu tine.

Așadar, ce spui? Nu-i așa că sună bine viața la casă, chiar dacă presupune o ușoară distanțare față de oraș? Poate acum nici nu te mai gândești la această distanță, pentru că așa cum ai văzut, e relativă, iar pentru tine, o casă în nordul capitalei poate însemna drumuri mai scurte spre birou, magazine în proximitate, școala celor mici în drumul tău și așa mai departe.

Iar dacă vrei să faci chiar acum primul pas și să vizualizezi câteva dintre cele mai noi și frumoase proiecte imobiliare din această zonă, te invităm să le descoperi aici și să ne contactezi atunci când dorești să planifici o vizionare!

Aboneaza-te la newletter

Află când publicăm un articol nou și fii la crent cu cele mai interesante trend-uri din amenajări, interioare și multe altele.