Lucrul de acasă sau work from home, așa cum este cunoscut termenul, este o practică ce în alte țări mai dezvoltate tehnologic există de multă vreme. Chiar dacă în ultimii ani acest fenomen a început să fie prezent și la noi în țară, acum, inițial datorită restricțiilor impuse, majoritatea companiilor cu zeci, sute sau mii de angajați au fost nevoite să ofere oamenilor această variantă, de a lucra de acasă. Pentru unii poate fi o veste bună, mai mult timp petrecut alături de familie, mai puține drumuri prin trafic, pe când alții preferă intimitatea unei încăperi retrase și viața socială online. În cazul de față, opțiunea pe care o avem  este să încercăm să transformăm biroul de acasă într-un spațiu inspirațional, productiv, asemenea celui din companie și astfel, avem în această direcție câteva tips & tricks:

1. Liniște și intimitate

Pentru cei mai mulți dintre noi, munca de acasă poate fi stresantă. Și nu pentru că avem sarcini mai grele sau mai numeroasă, însă simplul fapt că suntem distrași de numeroși factori, deseori ne regăsește cu multe deadline-uri întârziate. Fie că te-ai așezat bine în canapea și parcă ar merge un episod din serialul tău preferat mai bine decât să iei laptopul în brațe, fie că cei mici au chef de joacă, fie că verfici frigiderul din oră în oră, toți acești factori contribuie la diminuarea productivității. Ce poți face în acest sens? Este simplu. Dacă te bucuri de suficient spațiu în casă, dedică o cameră special pentru birou, iar dacă nu, delimitează un colț al casei în care îți așterni munca de zi cu zi. Familia trebuie să știe că atunci când te afli în acea zonă, în acea cameră, înseamnă că muncești, iar ideile lor îndrăznețe vor mai aștepta până la pauză sau chiar la finalul programului.

2. Mobilier și accesorii

La primul punct am pomenit de așezatul confortabil în canapea, și nu întâmplător, căci știm cu toții nivelul de productivitate scăzut la care ne conduce. Fiind o soluție pe termen mai lung acum, dacă încă lucrezi de acasă, o investiție într-un birou este necesară. Nu este importantă dimensiunea, dar este importantă înălțimea lui astfel încât să-ți fie confortabil pentru postură. De asemenea, petrecând minim 8 ore la birou, este indicat să stai așezat pe un scaun ergonomic, așa că renunță la scaunul de bucătărie și fă-i sănătății tale un favor.

Biroul și scaunul sunt elementare și cele mai importante, dar în biroul tău de acasă pot interveni și alte nevoi: poate o imprimantă, un dulap cu rafturi pentru diferite acte, o agendă, în funcție de poziția pe care o ai și job-ul tău, vei știi care lucruri îți sunt necesare. Concluzia este să transformi timpul petrecut la biroul de acasă cât mai apropiat de timpul petrecut în companie.

3. Program prestabilit și organizare

Un program bine definit pentru lucrul de acasă îi ajută pe cei dragi să știe când te pot deranja, dar te ajută și pe tine să ai o viziune clară asupra timpului tău. Organizează-te exact așa cum o făceai și la birou. Setează ora la care ”ajungi” la birou, ora pentru pauza de prânz și ora de plecare acasă. Sigur, acum nu va mai trebui să parcurgi tot acel drum, dar asta este doar în avantajul tău.

În plus față de programul bine stabilit de muncă, te pot ajuta alte forme de organizare precum o tablă cu markere pe care să notezi idei, sau poate chiar o tablă clasică, sticky notes care să-ți amintească poate de ședințe importante sau deadline-uri apropiate, biroul tău poate prinde exact conturul pe care îl dorești.

Se spune că ”ce-i prea mult, strică”, dar această vorbă nu se aplică și lucrului de acasă, dacă știi cum să îl organizezi. Probabil această perioadă te-a făcut să regândești locuința ideală pentru tine, așa că dacă ești interesat de o casă, cu mai mult spațiu, localizată într-o zonă liniștită, te invităm aici să vizualizezi portofoliul nostru de proprietăți și să ne contactezi atunci când dorești o vizionare la o casă anume.

Aboneaza-te la newletter

Află când publicăm un articol nou și fii la crent cu cele mai interesante trend-uri din amenajări, interioare și multe altele.