Atunci când te gândești la viitoarea ta casă, cum visezi că va fi ea? Ți-ai dori ca cei mici să poată alerga desculți prin iarba verde și proaspătă din spatele casei? Ai vrea să ai aproape un loc de joacă special amenajat pentru ei, unde să poată experimenta, în siguranță, bucuriile copilăriei, în timp ce socializează și cu alți copii? Ți-ar plăcea să-i știi feriți de aglomerația mașinilor și de persoane străine? Dar ce zici dacă ai avea și o piscină în apropiere, în care să te răcorești în zilele toride de vară și să te relaxezi după orele petrecute la birou?

Nu am lăsat aceste întrebări aici, întâmplător, căci un răspuns afirmativ la toate cele de mai sus te conduc către DOXA Gardens, noul ansamblu imobiliar din Tunari care îți oferă tot ceea ce ai până acum, și chiar mai mult. Pe lângă o viață fericită pentru copii, vei regăsi o viață liniștită și pentru tine, căci dimineața o poți începe chiar în grădina casei tale, respirând un aer proaspăt și mult mai curat față de oraș, iar serile, te așteaptă cu poftă de promenadă pe numeroasele alei verzi din interiorul complexului.

Dar ca să deprinzi și mai bine sentimentul unei noi case aici, hai să vedem mai în detaliu toate facilitățile pe care ți le pune la dispoziție acest ansamblu rezidențial.

Piscină în interiorul ansamblului

Acolo pentru tine, în toate momentele de relaxare de după orele petrecute la muncă, sau din weekend. Sau poate, vrei să-ți începi fiecare dimineață într-o manieră energizantă și răcoritoare, pentru un plus de productivitate în cursul zilei. Oricare ar fi scenariul tău, piscina din interiorul complexului este una dintre cele mai atractive facilități din DOXA Gardens.

Are o suprafață generoasă și este privată, accesul fiind disponibil doar pentru locatarii acestui complex. Intrarea în acest ansamblu este securizată printr-o poartă electrică, acționată prin telecomandă, doar proprietarii putând intra sau acorda acces persoanelor pe care aceștia le cunosc.

Loc de joacă pentru copii 

Este important ca cei mici să aibă o copilărie memorabilă, iar pentru asta, ei au nevoie de acces atât la joacă, cât și la un context de a socializa cu alți copii de vârste similare. În această idee, în interiorul ansamblului DOXA Gardens este proiectat un parc, un loc de joacă pentru copii cu leagăne, tobogane, groapă de nisip și multe alte facilități pe placul lor, unde își pot consuma energia și dezvolta creativitatea.

Mai mult, atunci când debordează de energie și ai rămas fără idei de activități în casă, e plăcut să știi că la doar câțiva metri de casa ta, există un spațiu special amenajat pentru distracția copiilor tăi.

Spații verzi pentru plimbări relaxante

Știm că locuind la apartament, abia aștepți sfârșitul de săptămână pentru o plimbare în parc, în compania naturii și a aerului mai curat. Ei bine, această nevoie o să fie mai ușor de rezolvat atunci când o vei resimți, tocmai de aceea, complexul rezidențial DOXA Gardens este accesorizat cu numeroase zone cu verdeață, pentru ca plimbările tale să capete un nou farmec.

Poate vrei să începi dimineața cu un jogging energic sau să dai o tură cu bicicleta prin cartier, iar toate aceste lucruri, sunt posibile aici, într-un mediu sigur și liniștit.

Cu o atenție deosebită față de nevoile, dar și de dorințele tale, DOXA Gardens te așteaptă acasă. Pentru mai multe detalii despre vilele ce compun acest ansamblu, despre stadiul lor și disponibilitate, te invităm aici. Iar dacă îți dorești o vizionare, este suficient să ne contactezi telefonic sau printr-un mesaj scris.

Aboneaza-te la newletter

Află când publicăm un articol nou și fii la crent cu cele mai interesante trend-uri din amenajări, interioare și multe altele.