Fiecare tip de locuință este special în felul său, și este pregătit să găzduiască diferite momente din viața noastră. Spre exemplu, o garsonieră este casa ideală pentru un student în primii ani de facultate, în timp ce, un apartament cu 2 camere poate găzdui o perioadă de câțiva ani un cuplu proaspăt căsătorit. În fiecare locuință ne simțim acasă, dar atunci când intervin și alte nevoi, e posibil să fii nevoit să te reorientezi. În acest articol vom vorbi despre casa ideală pentru familiile cu copii. Cum arată ea, cum putem să o amenajăm cât mai bine, ce nu trebuie să lipsească? Toate răspunsurile le vei găsi în rândurile de mai jos.

În primul rând, vorbim de casă ca spațiu fizic și ca tip de locuință. Dacă iubești viața la apartament, s-ar putea ca acest gând să se schimbe odată cu apariția copiilor în viața ta, din mai multe considerente.

În primul rând, atunci când sunt mici, nu le putem regla tonul vocii, și nici nu le putem regla programul de plâns cu orele de liniște stabilite de administrație. Desigur, orice om este înțelegător cu vecinii lui proaspăt părinți, dar în timp, lucrurile ar putea deveni tensionate, și nu din rațiuni intenționate. Mai apoi, intervine spațiul. Sigur, până la vârsta de 1 an, poate 2, copilul nu are nevoie de foarte mult spațiu. În majoritatea timpului va dormi, va mânca, iar joaca nu este una complexă, dar, odată cu trecerea timpului, el începe să exploreze, așa că, ar fi ideal să aibă loc unde să facă acest lucru. Și nu ne referim aici neapărat la spațiu interior, cât ne gândim la o curte sau grădină proprie, un spațiu verde, sigur, în care cei mici să-și poată desfășura joaca.

Acestea fiind spuse, dorim să fim și mai preciși. Așa că, o casă ideală pentru familiile cu copii, din punctul nostru de vedere, arată cam așa:

O locuință de tip casă individuală sau duplex, cu grădină sau curte proprie, cu locuri de parcare asigurate, într-un complex rezidențial cu circuit închis, cu barieră sau chiar post cu paznic.

La parter vă încântă un living spațios, cu o canapea mare, confortabilă, acolo unde veți petrece momente inedite alături de cei dragi. Fie că veți urmări un film, sau înregistrarea de la prima serbare, acest loc va fi gazda celor mai frumoase amintiri. Tot la parter se găsește și bucătăria, locul în care se vor înfăptui cele mai savuroase experimente culinare. Ea fie se deschide împreună cu livingul, fie este închisă, pentru a nu dezvălui nici o aromă înainte de degustare.

Desigur, mai avem și o baie spațioasă, cu duș sau cadă, conform preferințelor voastre, iar în funcție de dimensiunea și compartimentarea casei, mai putem regăsi o cameră de oaspeți sau o cameră tehnică, sau chiar un spațiu ce poate lua orice destinație vă doriți (dressing, birou sau ce vă doriți).

Pășind apoi pe hol, spre casa scării, la etaj vă așteaptă un spațiu intim, doar al vostru. Două sau trei dormitoare, unul matrimonial, iar celelalte, pentru copii. De asemenea, dormitorul vostru este prevăzut cu baie, locul perfect de a te retrage atunci când simți nevoia de puțină relaxare. O baie fierbinte, cu săruri aromate, este tot ceea ce ai nevoie pentru a te răsfăța. Desigur, nu lipsește nici dressingul, dar și o baie pe hol pentru cei mici. În funcție de designul casei, la etaj se va regăsi și un balcon.

Mansarda casei nu este piesa principală, dar pentru că vorbim de casa ideală, și aceasta are un rol important. Aici poate fi un spațiu pe care să îl utilizați la alegere: fie un loc de vizionat filme – cinema la tine acasă, fie o cameră de lectură, un birou, un spațiu de gaming sau de ce nu, o mini sală de sport.

Cu acest spațiu la dispoziție, copii tăi se vor bucura de o viață liniștită, trăită în siguranță și bucurie încă de la o vârstă fragedă, și până ajung la maturitate. O casă este o decizie de lungă durată, așa că analizează bine toate beneficiile, și alege cu inima, dar și cu raționamentul.

În descrierea casei de mai sus se încadrează numeroase case din portofoliul nostru. Principiile de bază sunt aceleași pentru toate: siguranța, calitatea și spațiul, așa că ele diferă prin design, localizare și compartimentare. Click aici să le vizualizezi, iar când vezi ceva interesant pentru tine și familia ta, contactează-ne!

Aboneaza-te la newletter

Află când publicăm un articol nou și fii la crent cu cele mai interesante trend-uri din amenajări, interioare și multe altele.