Sună clopoțelul, așa că e momentul să ne pregătim de școală! Alegem ghiozdanul preferat, cumpărăm toate rechizitele necesare, pregătim uniformele, dar asta nu este tot, căci și camera copiilor trebuie reorganizată după vacanță, astfel încât să încurajeze și studiul, dar și joaca sau creativitatea. În vâltoarea noului an școlar, ne-am gândit că te-ar putea ajuta câteva sfaturi în această direcție, mai ales că se anunță un an în care cei mici își vor petrece șui mai mult timp la biroul de acasă, așa că îți propunem să citești în continuare articolul și să vezi dacă ai reușit să bifezi toate lucrurile de pe listă.
1. Biroul – este primul punct pe lista noastră, deoarece, spunem noi, e și cel mai important. Având în vedere că numărul de ore de la școală se limitează, cel mai probabil, copiii vor fi nevoiți să depună și mai mult studiu acasă. În acest sens, este foarte important ca temele și lecțiile să fie îndeplinite la un birou, și nu în pat sau pe canapea. O postură corectă la birou va crește puterea de concentrare și va fi benefică pentru sănătatea fizică a celor mici. În plus, într-un astfel de cadru, ei sunt mai puțin distrași de alte activități. Tipul de birou recomandat diferă de la o vârstă la alta, dar o variantă practică poate fi un birou reglabil, care se poate adapta odată cu dezvoltarea lor.
2. Lumina – În mod general, lumina ne oferă o stare de bine, de energie, așadar, e important ca în camera celor mici să fie prezentă din plin atât lumina naturală, pe timp de zi, cât și o lumină optimă oferită de sistemele de iluminat. Poate nu te-ai gândit niciodată la acest aspect, dar lumina oferită de bec poate influența starea noastră. O lumină caldă ne relaxează, ne oferă un somn odihnitor, pe când, lumina rece crește productivitatea și puterea de concentrare. Ei bine, în camera copiilor ai nevoie de ambele variante, așa că, poți alege lumina neutră, sau o combinație între cele două.
3. Dulăpioare pentru depozitare – Cu toții știm că atunci când în jurul nostru este totul ordonat și curat, dăm dovadă de mai multă productivitate. Ei bine, pentru a te asigura că în camera copiilor nu se creează un munte de caiete și un roller coaster de rechizite, pune-le la dispoziție unul sau mai multe dulăpioare pentru depozitare. Astfel, în aria lor de studiu pot fi prezente doar materialele de care au nevoie la o anumită materie.
4. Spațiu, liber la creativitate – Și noi, cei mari, după câteva ore de muncă, simțim nevoia de pauză, nevoia de a ne elibera mintea de tot ce ne preocupă. Așadar, camera copiilor trebuie gândită astfel încât să nu fie foarte încărcată, să existe loc, în funcție de posibilități, și pentru activitățile de recreere. Poate pasiunea lor sunt puzzle-urile, sau interpretarea la chitară, poate jocurile pe calculator sau pictatul. În continuare trebuie să aibă acces la ceea ce le face lor plăcere.
În linii mari, acestea sunt cele mai importante aspecte de luat în considerare pentru camera copiilor, acum că începe școala. Noile case construite în Tunari, Ilfov, dispun de 4 sau 5 camere, astfel că cei mici se pot bucura și ei de camera proprie sau poate chiar de o cameră dedicată studiului. Dacă vă gândiți la o schimbare de locuință, vă invităm să vizualizați portofoliul nostru aici, iar împreună putem viziona proprietățile potrivite pentru voi.
Atât celor mici, cât și vouă, vă dorim un an nou școlar de succes, presărat cu multă creativitate, curaj și dorință de învățare.
Află când publicăm un articol nou și fii la crent cu cele mai interesante trend-uri din amenajări, interioare și multe altele.