Trendul ultimilor ani din piața imobiliară este reprezentat de ansamblurile rezidențiale cu locuințe noi. Pe piață sunt prezenți tot mai mult dezvoltatori imobiliari, care, cu fiecare proiect în parte, încearcă să răspundă tuturor exigențelor unei familii moderne. Și iată că ne-am orientat și noi atenția către acest debate: de ce să te orientezi în alegerea unei locuințe spre apartamente sau case noi?

În acest articol vom puncta exact acest subiect și vom vedea împreună, la final, care sunt avantajele achiziției unui apartament sau a unei case noi, care sunt elementele care înclină balanța spre o astfel de decizie, și de asemenea, vom vedea că nu este doar o fiță, o plăcere supraestimată, ci este o decizie înțeleaptă pentru viitorul locuinței și al investiției tale.

1. Mai mult spațiu, compartimentare eficientă - Apartamentele și casele noi sunt construite conform așteptărilor familiilor moderne, care tind să eficientizeze cât mai bine spațiul și să își ofere senzația de aerisire. Sufocarea dată de oraș, de birou și presiunea task-urilor zilnice, fac ca acasă să ne dorim să avem parte de mai mult spațiu pentru relaxare, pentru rutina zilnică și să asociem casa cu mediul confortabil unde ne încărcăm cu energie.

2. Amenajări interioare după gusturile proprii – Apartamentele și casele noi sunt mult mai prietenoase atunci când vine vorba de modificări. Într-un apartament nou, deși rareori vei simți nevoia de recompartimentare, o vei putea face mult mai ușor și mai rapid, spațiile fiind mult mai permisive, oferind creativității proprii un spațiu propice de exprimare.

3. Centrală termică proprie – atât la o casă nouă, cât și la apartamentele noi, regăsim un mare avantaj, acela de a avea centrală termică proprie. Astfel, ai permanent confortul de a-ți regla propria temperatură în locuință, iar cheltuielule lunare de întreținere a locuinței pot fi chiar mai mici.

4. Materiale de construcție de ultimă generație – Ansamblurile noi sunt construite cu materiale de ultimă generație, cu fundații rezistente și cu izolații ignifuge, care oferă un avantaj termic extrem de bun.

5. Rezistența și siguranța – Cum se comportă la cutremur? – Faptul că blocurile vechi sunt mult mai rezistente decât cele noi, este un simplu mit. Construcțiile noi sunt concepute din materiale mai trainice, și fiecare clădire este supusă unei simulări seismice. Normele de construcție din prezent sunt mult mai exigente decât cele din trecut și oferă clădiri durabile.

6. Instalații sanitare noi – Cea mai mare certitudine pe care o avem atunci când achiziționăm un apartament sau o casă nouă, este lipsa necesității de a investi în reparații și renovare. În cazul apartamentelor noi și al caselor noi, scăpăm de grija lucrărilor suplimentare. Ne bucurăm de o funcționare eficientă a lor, și de instalații de ultimă tehnologie care sunt proiectate astfel încât să aibă o funcționare îndelungată, fără reparații sau înlocuiri pentru o bună perioadă de timp.

7. Comunitatea din care faci parte și siguranța sporită – Cele mai multe case sau apartamente noi se construiesc acum în regimul ansamblurilor rezidențiale, unde liniștea și spațiile verzi sunt elementele cheie. Aceste ansambluri rezidențiale sunt de regulă cu circuit închis, lucru ce îți oferă o siguranță sporită, și sunt populate de familii noi, formându-se astfel comunități tinere, dinamice.

8. Sentimentul pe care îl ai într-o locuință nouă – Chiar dacă nu este un avantaj tehnic, este un detaliu important pentru suflet. Atunci când vrei un început nou alături de familia ta, este important ca energia să fie de partea voastră. Un apartament nou sau o casă nouă vă permite personalizarea spațiului mult mai repede, vă permite crearea amintirilor perfecte pe care le așteptați de mult. Povestea voastră începe acasă.

Decizia îți aparține doar ție. Dacă beneficiile punctate mai sus în articol descriu perfect ceea ce cauți de la o locuință, atunci un apartament sau o casă nouă este varianta ideală pentru tine. Intră pe Click4home pentru a alege locuința care ți se potrivește.

Noi știm că familiile moderne își doresc un început nou, așa că pe platforma Click4home sunt disponibile numeroase ansambluri rezidențiale cu apartamente noi și case noi, individuale sau duplexuri. Te invităm la un tur virtual aici, iar orice proprietate este pe placul tău, o vom vizita împreună.

Aboneaza-te la newletter

Află când publicăm un articol nou și fii la crent cu cele mai interesante trend-uri din amenajări, interioare și multe altele.