Vara ne bucurăm de soare și ne dorim să avem parte din plin de el, dar asta atunci când suntem în concedii sau în mini vacanțe de weekend. Când totuși suntem nevoiți să stăm în casă - iar în această perioadă cei mai mulți dintre noi ne-am mutat cu biroul aici - căldura s-ar putea să nu fie deloc cel mai bun prieten al nostru. Aerul condiționat poate funcționa cu succes, însă deseori este prea puternic și ne pune sănătatea la încercare, iar un ventilator, ei bine, probabil că ajută dacă stai lipit de el. Totuși, există câteva metode prin care poți să menții o temperatură optimă de până la 26 de grade în casă, pe timp de caniculă.
1. Ține geamurile deschise dimineața și seara, dar niciodată în timpul zilei
Prima regulă de care trebuie să ținem cont atunci când vrem să păstrăm o temperatură optimă în casă, este grija asupra aerului căruia îi permitem să pătrundă în locuință. Dimineața devreme și seara după apus, temperaturile exterioare încep să scadă, iar atunci este momentul în care noi trebuie să aerisim casa. Îți recomandăm chiar să dormi cu geamurile deschise sau rabatate, astfel încât noaptea, aerul răcoritor să poată circula liber. Dimineața însă, după ce temperatura începe să crească, ferestrele trebuie închise.
2. Nu lăsa soarele să pătrundă în interior
Fie că stai la bloc, fie că locuiești la casă, pentru a menține un climat răcoros în interior trebuie să blochezi razelor de soare. Există numeroase metode prin care poți face acest lucru. Fie apelezi la folii speciale pentru geam, fie la obloane sau jaluzele, integrate cu stil în design-ul locuinței tale. În plus, dacă locuiești la casă, poți planta diferiți copaci decorativi care să mențină umbră, în puncte cheie ale casei.
3. Folosește cât mai puține aparate electronice cu putință
Cele mai multe aparate electronice se încălzesc atunci când sunt puse în funcțiune, și fără să ne dăm seama, acestea reușesc să ridice gradele din casă și mai mult. Un calculator, de exemplu, încălzește o cameră cu până la 1-2 grade Celsius. Acum, cât lucrezi de acasă, îți recomandăm să alegi o cameră specială de unde să faci acest lucru, iar restul încăperilor să rămână răcoroase.
4. Folosește texturi și așternuturi potrivite anotimpului cald
Vara, unul dintre cele mai inconfortabile momente este somnul. Căldura ne agită, ne creează disconfort, iar cel mai probabil reușim să ne odihnim abia în orele dimineții, atunci când gradele se mai domolesc. Îți recomandăm ca vara, să schimbi tipul așternuturilor și să îmbrățișezi materiale naturale precum pânza sau bumbacul, fibre care permit pielii să respire.
Practic, din vară ne-a mai rămas o jumătate de lună, dar teoretic, știm cu toții că temperaturile se vor menține ridicate și în luna septembrie, cel puțin. Îți recomandăm să încerci sfaturile de mai sus, iar dacă știi și alte metode, te încurajăm să le împărtășești cu noi și comunitatea Click4home printr-un comentariu.
P.S.: Dacă îți dorești o nouă locuință, nu uita să arunci o privire peste proiectele disponibile în portofoliul nostru. Le găsești aici.
Află când publicăm un articol nou și fii la crent cu cele mai interesante trend-uri din amenajări, interioare și multe altele.